După august (Boedromion)

Obișnuiam să spun că au gust zilele alături de tine.

Am desenat cadru cu cadru tot filmul poveștii, dar oare tu știi cum sună plânsul atunci când nu-l ascultă decât lucrurile din casă, pereții? Uneori îți dai seama numaidecât de punctul greșit și ai curajul să desfaci până acolo și să încerci să repari lucrurile; alteori îți dai seama mult prea târziu și nu-ți mai găsești curajul pentru a mai îndrepta lucrurile. Nu mai știi cum să repari greșeala. Și cât e de trist să nu mai poți vibra la sunetul unei voci familiare.

Te vindeci vreodată de o mare iubire? Oare o nouă iubire se așază peste cea care mocnește sub propria ei cenușă și refuză să moară de tot?

Viața nu este doar despre dragoste. În fond, nu cred că mai știm ce este dragostea. O definim în fugă și o trăim bezmetic. Poate că dragostea nu este un sentiment. Poate că dragostea este o decizie pe care o facem, căci spre deosebire de sentimente, dragostea n-ar trebui să vină și să plece, iar fără angajament, dragostea încetează să mai existe. Fiecare experiență trăită, bună sau rea, te va duce într-un final acolo unde îți dorești. Fiecare câștig, fiecare pierdere și fiecare greșeală. Să nu-ți fie frică dacă nu vei reuși din prima și nu aștepta succesul de peste noapte. Perseverență.

Sunt cuvinte pe care merită să le rostim. Sunt fapte și gesturi pe care ar trebui să le lași să curgă. De teamă că nu știm ce vom primi înapoi, reprimăm ceea ce ar putea ieși frumos din noi. Totul a fost înaintea ochilor noștri. În loc să curgem neîncurcați, rămânem încremeniți în neîntâmplări. Ezităm. Ne oprim. Aveam atâta abundență în sentimente încât am uitat să le trăim.

Și așa s-a scris sfârșitul verii.

Arrivederci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close